Decalog personal

În primul rând, Iubeşte-te. Cât şi cum poţi. Chiar şi când doare. Chiar şi când iubirea ta pare murdară, ciobită pe margini, zgrunţuroasă, neîndemânatică. neîndreptăţită. Chiar şi când pare că îţi faci rău. Chiar şi când pare că nu faci nimic.

În primul rând, ai răbdare. Cu tine. Cu cei pe care îi ajuţi. Cu ritmul vieţii. Cu greşelile. Cu paşii de melc. Adu-ţi aminte mereu, mereu, mereu de spaţiile goale, de momentele ca nişte foi albe în care doar ai stat plângând sau chiuind --- şi cum ai fi ajuns atât de departe vreodată fără acele popasuri în care te-ai regăsit pe tine?

În primul rând, fii sinceră cu tine. Recunoaşte când te minţi, când manipulezi, când ieşi în afara conturului persoanei care ai vrea să fii, când ai sentimente intens ambivalente, când porţi ipocrizia ca pe un halou sau un pantof cu toc înalt. Recunoaşte când eşti mândră de tine, când te iubeşti, când reuşeşti cu adevărat, când ai făcut cel mai bine un lucru, când te îndrăgosteşti, când vrei fără să vrei. Acceptă-le. Sunt ale tale. Sunt feţe, nici una dintre ele nu te defineşte. Dar dacă te vei întâlni cu ele, vei creşte ca un stejar puternic din solul acceptării.

În primul rând, deschide-te. Învaţă chiar şi când crezi că ştii. Învaţă chiar şi când te doare că nu ştii. 

În primul rând, ţine minte şi păstrează un loc special în inima ta pentru partea însorită din tine. Ţine minte şi păstrează în inimă tot ce este mai bun în tine. În munca ta cu umbrele, echilibrul tău va depinde de asta. Oricât de grea s-ar lăsa noaptea în tine, să nu uiţi niciodată lumina din tine.

În primul rând, primeşte oricând întunericul. El oricum există, oricum va intra, aşa că mai bine vă respectaţi reciproc. Dacă pofteşte în inima ta sau a cuiva cu care doreşti o relaţie autentică, deschide-i uşa. Fă-i un locşor primitor în casa ta, în sufletul tău, în corpul tău. Este profesor bun şi, la necaz, prieten de nădejde. Doar să rămână o parte din tine permanent de veghe să nu te confunzi cu întunericul, iar spaţiul în care îl primeşti să aibă limite. Să exişti şi în afara lui, chiar dacă staţi la vorbe până noaptea târziu, în anumite etape ale vieţii.

În primul rând, întâlneşte-l pe celălalt ştiind că nu îi cunoşti experienţa, chiar dacă anumite poveşti de viaţă se aseamănă. Rămâi conştientă că aceleaşi cuvinte pot avea sensuri diferite sau chiar opuse când sunt rostite de oameni diferiţi. Pune întrebări. Dacă este prea devreme pentru întrebări, păstrează-le prezente în atitudinea ta.

În primul rând, aminteşte-ţi că trăieşti în prezent. Oricât de impunătoare ar părea grijile, oricât de chinuitoare sau fermecătoare amintirile, oricât de cuceritoare fanteziile şi strategiile. Din când în când, opreşte-te şi răspunde la întrebarea: care este experienţa mea reală, trăită, nemijlocită, chiar în acest moment? Invită-te la autenticitate. Invită-i şi pe ceilalţi. Întâlniţi-vă cu adevărat.

În primul rând, fii corectă. Este în regulă şi chiar de aşteptat să nu ai un sistem perfect, să greşeşti sau să te răzgândeşti cu privire la propriul cadru. O structură este, totuşi, importantă. Dăruieşte cât ai de dăruit, primeşte cât ai de primit. Cunoaşte-ţi spaţiile deschise şi graniţele. Respectă ambele aspecte. Fii atentă la cine eşti şi ce faci tu şi de unde începe cine este şi ce face altul. Mergi pe calea în care crezi cât de drept poţi.

În primul rând, caută să priveşti schimbarea ca pe o creştere. Nu ca pe o înaltă trădare, ci ca pe un dans cu viaţa.

... şi dă-ţi voie să te bucuri de toate astea!