eu sunt păpuşa de cârpă
cu ochi lipiţi
în care citesc
poezii.
da, îmi scot
ochii
şi mă uit la
ei
ca şi cum acum
aş învăţa
să privesc,
dar ştiu deja
că nu îi voi
vedea niciodată
în culorile în
care îi văd
alţi ochi.
eu sunt statuia
de piatră
sculptată acum
două mii de ani
şi cărată în
spate de o armată
de mai multe
ori decât există numere,
dar
crăpăturile şi petele mi le poţi număra
pe degete, mă
ţin tare, nu mă plec în faţa
furtunilor şi
nici la dreapta soarelui
nu stau.
totul ca să nu
mai fiu păpuşa de cârpă
cu faţa ruptă
şi părul zgâriat
iubită până ce
i s-a luat
pielea şi
aruncată
în grabă
în trecut.
No comments:
Post a Comment