trec anii
în stoluri
mari.
nici nu mai
ţipă
când trec.
bătăile puternice,
lente ale aripilor
se aud la
fereastra unde stau să scriu
o poezie cu
soarele martor
dintre nori
oranj pe margine.
şi s-au dus.
şi va mai veni
primăvara
să-mi mănânce
din palma
puţin mai
aspră decât astăzi.
şi voi mai
iubi vreodată, deşi
în unghiuri
puţin mai ascuţite
şi cu ochi mai
copţi decât ieri.
trec anii
în stoluri
mari
şi eu cu ei,
cât mă duce privirea,
mă pliez pe
parfumul de cireş înflorit
al cerului de
aprilie
şi sub tălpile
mele cu piele groasă -
puternică,
statornică
podeaua - ce
bogăţie!
No comments:
Post a Comment