urările tale, păsări călătoare,
sunt străine de mine.
îmi plutesc în ochi
ca un blestem să trăiesc
fericită până la adânci bătrâneţi
fără mine, cu o singură şi subţire
voce fără ecou, ghemuită
pe o bancă în intersecţia aglomerată
dintre a fi, a iubi şi a nu.
ţin mâna întinsă după trandafirii
îmbrăţişărilor tale
şi trecătorii se prefac că nu au
nici măcar monede ruginite de timp
măsurat în nanosecunde.
urările tale, firimituri de căldură
pentru păsările călătoare din mine
ce vin din când în când să bârfească
despre speranţa pe care au mirosit-o
în aerul vreunui alt continent,
mă hrănesc. mă pomenesc.
îmi resuscitează inima. şi inima mea pompează
încă o picătură de sânge, doar una,
o halucinaţie auditivă cu aromă de ecou
care pentru astăzi pare a fi
de ajuns.
No comments:
Post a Comment