algebra slinoasă a adevărului
împărţit la viitor
alunecă printre degete
de pianist care nu a atins
niciun pian niciodată.
murim competitiv
ca şi cum ne-am vâna pe noi înşine
pentru un trofeu de etalat
pe peretele nezugrăvit
al trecutului deschis
la orice interpretare.
ne calculăm fiecare
pas funcţie de spectatori
şi scoatem destinaţia din ecuaţie.
ne înfometăm, privaţi din oficiu
de nevoia de a avea nevoi
şi aşa ajungem să mâncăm
punctul de origine
cu sare şi piper de uitare
asezonat cu senzaţiile
de je-ne-sais-quoi nespus
explodând în corp.
No comments:
Post a Comment