da, a citit cine trebuia
dar cine trebuia nu este el,
cel care cu limba lui ca un cuţit de măcelar
mi-a despicat măruntaiele şi lumina din ochi
şi căldura pulsândă din
inimă
până când s-a murdărit
podeaua cu scame de poezie.
nu, eu trebuia
să stau ghemuită în durerea
mea
în
care m-am topit ca un cub de zahăr
până
când urletul aruncat bumerang din trecut
mi-a reparat ochii
să pot. să văd
că avea dreptate. valorez
mai mult decât propria artă
şi valorez infinit mai mult
decât o bucată de plastilină
în mâinile lui netede de
furie necoaptă.
No comments:
Post a Comment