că m-a şters cu buretele
din planurile mele
ca şi cum eram un punct
şi nu autoarea,
fie.
că am zâmbit
după ce am vorbit cu tine
şi am decis împreună
să mângâi o sută de oameni
cu ce aveam mai luminos în mine,
doar ca să-mi arunc zâmbetul
cu hotărâre la coşul de gunoi
să-i fac pe plac unuia singur
cu bezna măruntă a vieţii mele,
fie.
că fiecare răscruce
între vasele mele de sânge
este o alegere
şi de multe ori am ales intenţionat greşit
drumul care ducea altundeva
decât spre inima mea,
fie.
că tu l-ai văzut
cum încerca să îmi şteargă numele
de pe foaia de hârtie
care îmi era inimă
ca să se iscălească el, soarele
care îşi arată culorile
doar pentru un minut la apus
într-o zi de iarnă
şi ai tăcut
şi i-ai oferit radiera răbdării tale
şi mi-ai decupat lumina din ochi
cu sprâncenele tale strânse,
nu pot să iert.
No comments:
Post a Comment