mi-a încremenit timpul
în vene:
tot ce s-a întâmplat înainte
a fost acum o mie de ani.
tot ce se întâmplă după
încă nu este mai mult decât negură.
rămân între. rămân cu
un tu ca speranţa condamnatului la moarte
în ultima seară.
respir ca prin apă.
te respir ca pe ultima moleculă
de oxigen din tub.
nu mai există suprafaţă.
oglinzile devin strâmbe
când bat la uşa ochilor mei.
mâinile şi picioarele mele
îşi amintesc mişcarea învăţată de la tine
şi înot
încet cu febra musculară
dar nu mai văd un mal
la care să ajung.
No comments:
Post a Comment