(marea moartă și argintul viu)
miroase a iubire arsă.
de-asta nu mi-e deloc frică
de incendii.
*
fug pe casa scării, în jos,
ca o spirală fragilă din panglică
de panică și adn, să nu îmi explodeze
creierul în ale cărui sinapse
nu mai încapi.
*
îmi lipsește mirosul tău de mare
despletită de vânt.
m-am luat la vorbă cu amintirea ta
în rafale și am uitat cu desăvârșire
ce gust are fericirea.
*
azi dimineață era
anul trecut pe vremea asta
și parcă nu mai există timpul
decât ca o glumă proastă
între țigară și fum - o aventură
cu început de basm și final tragic
de inexistent - așa că mă văd
pe mine care nu trecusem încă
prin tine ca prin război,
ca prin cerul senin al nemișcării
-
doar, doar voi redeveni
Ființă.
și parcă ninge neîncetat cu pene
din aripa mea atrofiată,
ninge până când îmi devine viitorul alb
imaculat de orice speranță.
No comments:
Post a Comment