idilă lingvistică

să ajung să mă simt acasă
pe limba ta

papilă gustativă aclimatizată
la mirodenii străine
ce au părut cândva un vis
și fructe care miros dulce ca sânul mamei natură
deși parcă ieri se coceau numai în basme

să îmi vibreze corpul
imediat la cuvinte care înainte
sunau a accent spart înghițit pe nemestecate
și prin contrast ca printr-o fereastră spre un alt univers
emoția să mă îmbrățișeze aproape
fără să treacă prin vama gândurilor
sensul să intre și să iasă din mine simplu ca respirația

ca să ajung să mă simt acasă
pe limba ta

întinsă pe canapeaua substantivelor tale
înotând încrezătoare în curgerea verbelor tale
oricând la jumătate de pas de interjecțiile tale

mi-aș înțepa în fiecare zi inima cu un ac înroșit
în greșeli ca într-o piele de șarpe
să cresc din spuma celei care am visat
un eu pe care încă nu îl cunosc