fiului risipitor

 dacă eu sunt pădurea
și tu ești un copac în inima mea,
de ce am uitat că îmi pot găsi nordul
în orice alt copac, în stele și în rouă?

m-am îndepărtat de rădăcinile mele
în căutarea coroanei tale
în timp ce fructele cădeau din mine
dulci, lipicioase și umede, sânge mut
pentru că eram surdă, animalele
din arterele mele erau vânate
de sportivi care nu joacă cinstit
și eu cu idila mea iluzorie
dansam după cum cântau ei din pușcă

pentru că în zorii unei zile blestemate
cum îți pica soarele în breton,
mi s-a părut că ești o idee mai verde
decât secolele care îmi curgeau liniștite
în corp, râuri înțelepte, riduri șerpuite.

iartă-mă. te-am prețuit doar
pentru că am uitat prețul istoriei.