Uragan

înăuntru.
îmi plesnește organele vitale
cu palme de apă rece.
trece
și totuși nu rămâne în trecut.
inundă cutia toracică
unde m-am ascuns
în căutarea ochiului furtunii.
văd prin țipetele jilave, mucegăite,
de copil care nu a crescut -
ura la tot pasul. dispreț în tot glasul
neornamentat cu flori multicolore
să-l transforme în glastră.
pe fereastră îmi arunc un gând
că poate uraganul s-a născut
din ceafa mea nesusținută înainte de a răsări mușchii
și poate ura cuvintelor sale înghețate - săgeți
este doar ropot pe acoperiș, muzică
pentru urechile care știu să o asculte
și poate frigul trăia deja în pielea mea
iar norii de furtună sunt doar musafiri demult așteptați

deși îl privesc adânc în ochi,
îi sap groapa marianelor în suflet
cu nevoia mea negrăită
și în continuare văd griurile metalice
cu care eram obișnuită dintr-o viață anterioară.