nerostit

miroase a zăpadă.
a dor de brad înveșmântat în căldură
de familie prea mare într-o cameră prea mică,
globuri strălucitoare, cadouri de plastic.
pământul răcnește sub picioare.
miroase a imaculat crăiasa zăpezii
dintr-o copilărie care s-a terminat când nu eram atentă
și îmi spun că măcar
când își va fi aranjat toate straturile maiestuoase de gheață,
ghirlande, sărbători, vin fiert cu scorțișoară
și frig
asortat cu o căldură interioară,
tu vei fi deja la loc de cinste.
ea, pretutindeni în jurul tău.
învelit în zăpadă. tot crăciunul
se odihnește în tine

și tu, în mine.

e destul loc anul ăsta.
e destul frig.
o să mă aprind ca un cărbune.