îmbăiată în raze de soare
care mă țin în picioare,
ascunse în câte un nor
când mi se face pielea ceață.
învii din cenușiul clipelor singură
și treptelor ce duc numai în jos,
când sunt privită cu ochi ce nu caută
dincolo de mine un miracol mai mare.
așa se obișnuiesc pupilele mele cu strălucirea.
mă uit înăuntru și nu-mi e deșert.
citesc versuri vechi în care se oglindește limpede astăzi,
la lumina unei veioze de noptieră.
se răsare și andante.
uneori am nevoie doar
să îmi spui pe nume
și să nu îmi șlefuiești sălbăticia nopții,
să ai încredere în râurile milenare
curgând prin mine
și să subliniem cu o clipă de liniște
ceea ce nu auzeam înainte
No comments:
Post a Comment