în numele libertății

păsările albastre
cântă parfum de trandafir
pe piele, două picături de sânge
curg spre un vis uitat,
păsările albastre au încercuit luna
ca pe un răspuns greșit
oferit în scârbă răbdării lor.

ele tac în inima mea
de când mi-am pansat
locul de unde ai plecat
și deși are scrum de țigară
gaura rămasă, pe margini,
vezi tu, fantomele moderne
se deghizează profesionist
în culori acrilice și gusturi picante.

de-asta nu mă mai pișcă de bun simț
ipocrizia noastră cea de toate zilele
când îți rostesc numele doar ca pe o
incantație de convalescență
ușoară spre mal

dar atârnă din ce în ce mai greu în mine
sufletul întrebărilor pe care nu le mai pun.