unii înfulecă melodia pe nemestecate
și nici măcar nu își dau seama
că le rămâne zgârci de ritm între dinții
lucioși până la greață, ca luna nouă:
uitată.
alții își odihnesc oasele bătrâne de visare
la fiecare colț sincopat, se simt acasă
în fiecare notă, privind cum se dizolvă
soarele în ocean în fiecare seară
credincios pescärușilor care de fiecare dată
îl împing ca pe un ghem înapoi între nori
când e pregătit să renască.
poate din altă direcție.
poate altă piele îi va simți focul.
dar muzica își va continua
propria ființă, dincolo de portativ
de fiecare dată.
No comments:
Post a Comment