Doamna așteaptă demult.
tălpile îi sunt rădăcini, altfel
probabil ar fi zburat deja
spre zări mai largi.
îi sclipește o torță în ochii de piatră.
sugarii îi silabisesc numele
în cod morse cu primii lor pași,
cad, se ridică și ea le zâmbește
dintr-un colț oxidat de secol uitat,
a încurajare. a inimă
încă proaspătă, încă de mamă.
țese răbdarea la război
de cusut, din pânză de pace.
tac oceanele ca doi lupi flămânzi
hrăniți după ani de strâmtoare.
urlă pietrele a victorie
în mijlocul propoziției.
ce petrecere! totul trece.
năpârlesc prejudecățile.
pielea moartă se cerne
prin clepsidra oaselor.
toți la fel
de unici.
fiecare inimaginabil
de banal.
hai să ne luăm de mână
pe foaia de hârtie.
ca sălciile plângătoare,
poveștile noastre se potrivesc
pe aceeași brățară de briză.
inima statuii bate din nou.
No comments:
Post a Comment