strigăt

acesta nu este un strigăt de ajutor.

acesta este sunetul unui elastic

care te pişcă atunci când te apropii

să îi modelezi cutele, să îl eliberezi

din strânsoarea zilelor care trec năucitor.

acesta este un ţipăt

construit din molecule umede de tăcere

care ţi s-a lipit de talpă

când am încercat să te îmbrăţişez

şi te-ai risipit ca un nor

la vestea că ţi-am aflat numele.

aceasta este o furie de abur.

o sirenă amnezică

după ce i-au crescut picioarele

reproşându-le tuturor

visarea ca o uşă spre lumi

imposibil de cucerit.

aceasta este şoapta neputinţei

pirinsă în capcana unei bule de aer

care s-ar fi întrupat din dragostea

între frigul omniprezent în jur

şi cuvântul pe care l-aş fi rostit

dacă nu aş fi ales să îi îmbălsămez

cadavrul mic de frică

în linişte.

aceasta este doar o poezie.

vă rog să nu o luaţi în serios.

doar la lumina unei insomnii de iarnă, dacă se poate,

să o priviţi din alt unghi, să o primiţi sub unghii şi în articulaţii

şi în bucăţile din voi cu care, vreodată, poate chiar

aţi iubit.