călătorie în timp

mă scufund într-un vis

să mă botez singură cu lumină.

îmi înlocuiesc numele de ceară albă

cu unul din mişcare şi foşnet al vântului

prin bretonul primăverii.

mă scufund într-un vis şi, când mă ridic,

îmi curg din păr nori

şi din ochi, picături de zâmbet.

se făcea că

am înlocuit trecutul cu un cadou

ce m-a surprins şi pe mine cea de acum.

am luat timpul în gură ca pe o acadea

şi l-am botezat cu lumină din lumina mea

de care uitasem cu câteva ore în urmă.

de care nu ştiusem cu câteva decenii în urmă.

pe care am găsit-o în drum unde nici nu o căutam

şi din care mi-am construit o cale.

dar, încet,

mă trezesc.

mă tem

că încă

mă numesc

singurătate

sau diana

sau zi de iarnă muşcată de soarele vitreg vârcolac

sau un fel de tu dar fără stele în ochi

sau un fel de ocean care a renunţat la valuri şi se crede una cu vulcanii din el

sau vreo poreclă inventată de cineva care nu a putut să mă

cunoască.