Tuesday, December 11, 2018

ambivalența noastră cea ce toate zilele


după, mă trezesc 
cu gust de renunțare în gură.
întunericul e de fier iarna asta.
întunericul îmi ruginește în ochi. 
explodează în formă de stele mov
și jaluzele care dansează
și gândaci care după o clipă se răzgândesc,
se prefac la loc în pioneze argintii, îmbătrânite.
patul dansează cu migrena mea. 
mă răpesc extratereștrii
pentru că i-am implorat
să mă dezlipească în orice fel
de pământul ăsta murdar
de trecutul meu cu speranțe avortate forțat.

*

ieri m-am îndrăgostit de mine. 
era un eu pe care îl întâlneam prima oară
cu parfum de ghiocel și foc de tabără în mușchi 
și diamante tăiate imperfect în voce.
am flirtat ca nerușinata. ca și cum nu tu îmi erai acasă. 
ca un bărbat care, după treizeci de ani de căsnicie,
nu se mai descalță când intră în casă, pentru că știe
că acolo noroiul din el este la fel de îmbrățișat ca lumina.
acolo, în mine însămi, a fost 
dragoste la prima vedere după treizeci de ani.

ieri m-am ucis pe mine.
doar puțin, să nu se observe cu ochiul liber. 
dar am știut, cum simte căprioara mirosul morții 
emanând din farurile unui tractor la câțiva centimetri distanță
de inima ei.

*

să strig, să nu strig, ...

să îl strig pe cel care și-a învățat deja 
replicile din scenariul meu de viață
cu atâta pathos încât mă ia prin surprindere de fiecare dată
vocea lui ca de mamă deșert
poleită cu aur și furtuni de nisip.

să îl strig pe vreun spectator nepregătit, la întâmplare aproape,
cerând să intervină, să schimbe piesa, să atingă cu vărful limbii
cuvintele tabu care nu au echivalent pe limba mea.

poate iubirea de ieri ar merita o șansă. un om nou, cu suflet limpede,
să mă spele de trecut, să rămână doar lecțiile și esența mea de om

și poate crima de ieri ar merita ani lungi în carcera unei relații strâmte,
să bat în pereți și să mi se răspundă în ce mileniu suntem
când țip ca nebuna după apă. poate pedeapsa cea mai crudă, 
cea mai mare salvare ar fi să fiu repatriată în povestea mea.

*

dar mă trezesc. cu răbdare, îmi șterg durerea din trup. 
ia atâta efort și atâta carne și atâta timp, încât
uit. îmi revin. cunosc personajul. re-play.


No comments:

Post a Comment