Friday, February 5, 2016

oameni de pământ

venim din pământ şi ne întoarcem în pământ,
copii care se ascund după fusta de ocean
a aceleiaşi mame.

felul nostru de a ne întâlni la mijlocul călătoriei
este complet banal:
în orice zi cu ploaie, ne recunoaştem
în piele, în sânge, în carne,
suntem diferiţi numai până unde ne ajunge imaginaţia
dar ne lipim unul de altul până unde ne ajunge curajul
de a ne aminti că suntem amândoi
fiinţe de vânt.

ne atingem din când în când
când îmi amintesc că trăiesc
şi în tine se mişcă ceva când îmi amintesc.

ne ungem sufletele cu o mână de cuvinte cât un bulgăre de praf.
dar, din când în când, suntem eu şi tu bulgărele de praf.
moştenim toate secolele în care nu am fost şi devenim piatră
cu braţele noastre ca un arhetip.
cu vocile noastre ca o uitare în limbajul nemişcării împreună,
nu avem unde altundeva să fim
şi nici de ce să fim
şi nici nevoie de amprente ca să ne diferenţiem
sau de căldură ca să ştim să ne apropiem.

ne îmbrăţişăm
şi aşa este de când lumea
şi de când nu exista soarele
şi de când nu plângeam după soare
şi aşa este după ce te-am pus sub întunericul reflectoarelor
şi aşa suntem după ce mi-ai spus tu în treacăt că pot,
în loc de foc, să fac lumină
într-o zi cu ceaţă
şi iubire în loc de dulceaţă.

No comments:

Post a Comment