în râu, peştii au solzi ca norii:
înoată în rai pentru că nu mai au loc
de plastic, de ego;
de lumi inventate, nu mai are timp
natura să fie.
otrava pătează buzunarul
bunului samaritean,
neghiobului samariteam
cu capul de umbră
şi oceanul la tsunami în voce.
în braţele lui, a crescut lumea
ca pâinea, dar a secat pământul.
acum sug la sânul domnului
vise ca baloanele de săpun.
aici se moare
căzând din culcat în picioare.
aici se renunţă la viaţă
pentru o îmbrăţişare de ceaţă.
avem shaorma cu carne de iubire,
cui îi pasă că-n lumea asta iubirea
e specie pe cale de dispariţie?
aşa erau şi dinozaurii.
ce nu te-omoară, te face mai tare.
moare mama, tata, fratele, duşmanul. doar indivizi.
într-o zi te trezeşti că tot ce mai trăieşte
pe planeta asta de oseminte aburinde
este un asteroid rece
în loc de inimă.
istorii descrise cu lux de amănunt,
pe care nimeni nu şi le va mai aminti
vreodată.
istorii care se repetă
pentru că dacă banii n-au miros,
n-au nici gust
aşa că am dat imediat pe gât otrava
dăruită de omul cu cap de umbră
şi braţe de fata morgana.
No comments:
Post a Comment