aşteptând un ghiocel sau o furtună de zăpadă

fac pluta pe suprafaţa liniştită a
timpului lung cât o zi de vară elastică
pe vreme de iarnă; speranţei
îi degeră degetele de la picioare,
i se crapă tălpile şi cade prin
duşumeaua de întuneric a viitorului
care încă nu îi deschide uşa, deşi deja
se face 28 februarie şi încă
nu se ştie dacă este sau nu an bisect
iar autorii dicţionarului nu au ajuns
la litera P de la primăvară.

fac pluta pe suprafaţa liniştită a
destinului pe care mi l-am scris singură
cu ochii închişi
şi nu îmi mai simt spatele, să recunosc
dacă sub mine este
doar o pojghiţă subţire de frig cristalizat
sau tăcerea furtunii care se pregăteşte
să mă invite, elegantă, la dans.