Şoapta

îmi Şoptesc ţipătul.
numele tău cu gustul unei singure boabe de strugure
în gura-mi însetată.
deşertul m-a cunoscut; cândva îi intrasem sub piele
şi numai vocea ta m-a trezit din coşmarul de nisip
care-mi era paradis.

m-ai condus în ţara zborului şi a petalelor rebele.
ne-am scăldat în mări secrete - căci din noi izvorau
zilele limpezi şi soarele cât o iubire de-argint.
din noi izvorau munţii şi uneori erupţiile vulcanice.

în noi era cuibul întregului cântec din univers

pe care am fost nevoită să îl Şoptesc
ca pe ceva ascuns
şi am imigrat ilegal într-un tărâm al magiei.

am Şoptit împreună gloria
ca pe o viaţă-ntreagă în fiecare secundă,
dar gâtlejul de om nu-i făcut pentru asemenea
acte de vitejie în secret.
am răguşit. ne-a ruginit iubirea în voce.
doi fumători înrăiţi de iluzii, am căzut
pradă sevrajului
şi astăzi, munţii care au izvorât din noi
sunt prea grei.

dacă şovăim? este numai din cauza Şoaptei
din care s-a născut un big-bang neprevăzut.
prea multe stele se cer acum alăptate
din bunătatea sânilor noştri de păcătoşi.