Boala

devorează cerul
dinspre soare înspre zdrenţele de nor.
mă devorează
dinspre suflet înspre urmele de bocanc de pe piele.

în gura lor, sunt numai un ţipăt.
în inima lor, sunt infarct.
mă ascund ca un tufiş de trandafiri roşii
în spatele pădurii de copaci centenari, de lupi şi de
spinii mei.

îmi ascund trandafirii
de păsările călătoare, care nu înţeleg
zborul meu pe loc, ca un miracol alb-negru
în care am sădit seminţe roşii de vis
pe care le ascund, fug cu ele de domnul frig
care domneşte peste Boală şi domneşte peste Adevăr
şi mă molipseşte de lapsus şi de lipsă-de-poezie şi
lângă el, uit
cine şi de ce
sunt
mai mult decât virusul disperării
care roade întregul cer
dinspre soarele-inimă înspre zdrenţele de piele înnorată