tu nu mi-ai ţinut niciodatǎ de cald

de mǎtase nu eşti.
nimic din vocea ta
nu sunǎ a cântecul ciocârliei.
nu îţi strǎluceşte sufletul
atât de tare
încât publicul sǎ-ţi aplaude umbra
înainte sǎ apari tu pe scena
vieţii lor.

iar în ce mǎ priveşte, nici mǎcar
nu faci parte din scenariu.
te-ai rǎtǎcit tu, rochie din material textil
pânǎ sub genunchi şi cu mâneci scurte
printre vrafurile de recuzitǎ.
nu am nevoie de tine, dar din politeţe
te car în valiza mea modestǎ
şi în fiecare zi atârni puţin mai greu

pentru cǎ nu am lecţii de la tine
de purtat ca pe nişte bijuterii.
pentru cǎ nici nu ne ştim bine
numele inimii
una celeilalte.
pentru cǎ eşti prea lungǎ pentru o petrecere de searǎ
şi prea scurtǎ pentru o iarnǎ supǎratǎ pe oasele mele.

nu am ce face cu tine.
nu vreau tema pentru acasǎ
de a te îngriji.
tu nu mi-ai ţinut niciodatǎ de cald
aşa cǎ de ce sǎ mǎ descurc eu
cu moliile care şi-au fǎcut cuib
în relaţia noastrǎ nepurtatǎ vreodatǎ?

te rog, lasǎ-mǎ-n pace
sǎ fac numai paturile
în care m-am odihnit
şi sǎ plǎtesc numai recuzita
care, dacǎ nu face parte din scenariul iniţial,
mǎcar îmi rescrie viaţa cu un final mai fericit.

tu nu mi-ai fost niciodatǎ
nici mamǎ, nici geamandurǎ pe marea spumoasǎ,
nici iubit, nici prietenǎ cu un castron de supǎ fierbinte când m-am îmbolnǎvit.
nici zgomot nu mi-ai fost, nici linişte.

aşa cǎ te rog,
lasǎ-mǎ sǎ-mi vǎd
de spectacolul meu
fǎrǎ pauze de care nu am nevoie
luate de dragul iluziilor tale.