Contorsionism emoţional

Fac tumbe sentimentale
pe salteaua inimii tale
sǎ câştig un bǎnuţ de iubire
din buzunarul ochilor tǎi.

Tu mǎ asculţi
la un stetoscop spiritual.
compunem împreunǎ o melodie
din sincopele pulsului meu
mult dupǎ ce au plecat spectatorii

iar ziua de lucru s-a încheiat.
Soarele şi-a luat concediu,
nopţii îi este încǎ lene
sǎ se dezbrace de apus
şi tu încǎ mǎ ţii de mânǎ
de parcǎ m-ai iubi.

Faci acrobaţii la trapezul visǎrii mele
sǎ-mi arǎţi cǎ se poate.

Cǎ existǎ într-adevǎr lumi
concurente, nu paralele,
unde toţi oamenii sunt într-adevǎr ok.
Lumi în care sunt binevenitǎ.

Dar eu ridic greutǎţi cu sufletul gol
şi nu îţi dau voie sǎ mǎ ajuţi prea mult
deşi liniştea mea ţipǎ sfâşietor dupǎ tine

iar tremurul din vocea mea
te îmbrǎţişeazǎ ferm când imigrezi ilegal
în numǎrul meu de jonglerie
cu amintiri pe post de mingi colorate.
Cu tine ca maestru de ceremonii

îndrǎgostit de gustul numelui meu.
Când îmi imaginez, mǎ înfior.

Mǎ strigi cu şoapte
care îmi mângâie timpanele.

Tu mǎ inviţi. Eu mǎ apropii.

Eu mǎ adǎpostesc sub acoperişul grijii tale.
Tu mǎ laşi sǎ dorm între zâmbetele tale
şi îmi râşneşti cafea din boabe de prietenie

la temperatura potrivitǎ -
dar eu mǎ frig intenţionat. Sunt o pǎcǎtoasǎ
care ţi-a rǎpit respiraţia. sunt o mascǎ
excesiv de convingǎtoare.
Sunt sfârşitul lumii, ultima furtunǎ
care începe cu un curcubeu.
Sunt nǎscutǎ ca o hainǎ nouǎ luatǎ pe dos.
Lumina mea contagioasǎ şi incurabilǎ
este fulger. Îndreptat spre tine.

Uite-aşa, fac contorsionism emoţional:
încerc sǎ îmi prind atriumul drept
între degetele piciorului stâng
şi sǎ-mi smulg inima din piept
când vreau sǎ îţi mulţumesc

pentru cǎ tu eşti eroul
care a salvat viaţa unui ucigaş

şi nu sunt sigurǎ cǎ eu pot într-adevǎr
sǎ mǎ împac cu gravitaţia, sǎ sar
într-o lume concurentǎ
unde aş reciti povestea de la început

şi de data asta sǎ fiu
personajul pozitiv.

Când simt cǎ îţi datorez viaţa
mi-e teamǎ sǎ nu te rǎsplǎtesc
cu un cuţit de colecţie între coaste.