punctul sensibil

îţi arǎt un deget
al cuvântului cheie
din haiku-ul meu
şi mǎ rog sǎ nu râzi.

ne alungim, eu şi cuvintele,
ne alungim cu neruşinare
ca şi cum timpul şi spaţiul
ne-ar aparţine.
ca şi cum lumânǎrile
de pe tortul de ziua de naştere
ar însemna cǎ mi se cuvin mie
toţi anii.

big bang în inima mea.

nu mai suntem copii.
acum ştii ce riscuri implicǎ
o explozie.
acum înţeleg ce înseamnǎ
sǎ mǎ nasc.

îţi dau ţie
cuvântul cheie
din haiku-ul ǎsta mediocru
care este viaţa mea -

sǎ vedem ce faci cu el.

sǎ vedem dacǎ reuşeşti
sǎ îmi descifrezi
metafora

în timp ce eu tremur
dezbrǎcatǎ lingvistic,
la mila ta

cǎci m-am nǎscut din cuvântul ǎsta
şi m-am înmormântat în metafora asta,
sǎ vedem dacǎ mǎ vei iubi suficient
încât sǎ nu îmi rescrii
punctul sensibil în pumnul tǎu
aproape strâns.