emisfera potrivitǎ

cǎlǎtoresc sufleteşte.

dintr-o datǎ, la un ceai de emoţie cu tine,
îmi vine ideea cǎ mǎ aflu
exact unde mi se potrivesc amprentele cu mine însǎmi
şi ochii mi se asorteazǎ cu peisajul.

prima lunǎ din an
este într-adevǎr ianuarie.
ca orice om, încep
sugar care nu ştie
decât sǎ plângǎ
de frig. nici mǎcar nu plângeam corect.
îmi lǎsam lacrimile maidaneze
fiindcǎ mama nu m-a alǎptat
ca la carte, prin urmare eu am tras concluzia
cǎ tristeţea şi iubirea trebuie ţinute în lesǎ
pânǎ ajung singurǎ.

ca orice om, duc lunile şi anii.
uneori mǎ simt cocoşatǎ.
alteori am încredere.
şi uite-aşa, cresc
de-ţi ajung la piept, la umeri, mai sus, sus
nu pânǎ ating cerul, ci pânǎ sunt destul de eu
încât nu mai am nevoie sǎ ating cerul
sau sǎ trǎiesc în emisfera opusǎ consǎtenilor mei.

astǎzi renunţ în mod oficial
la limba mea arhaicǎ, bazatǎ pe un cod de antonime.

trǎiesc pe planeta potrivitǎ. am sufletul potrivit
şi inima cât sǎ încapǎ
într-un pahar pentru musafirii însetaţi şi mult-iubiţi
între paginile poveştii mele.

uite-aşa, nu mai sunt din plastilinǎ

cǎci mi-am fost pinocchio şi zâna cea bunǎ
mie însǎmi, la un ceai de emoţie cu tine:
încǎ o picǎturǎ, o îmbrǎţişare, o poezie fǎrǎ cuvinte

şi mergem mai departe. cǎlǎtorim sufleteşte
mereu în emisfera potrivitǎ.