cine te crezi

cine te crezi
de-mi mânjeşti clipele
cu labele sufletului tǎu
murdare de noroi?

cine te crezi
de mi te furişezi aşa
pe sub ochi
şi-mi intri prin efracţie
în pacea interioarǎ?
tu nu ştii sǎ mergi pe vârfuri
şi cu atât mai puţin
sǎ strângi dupǎ tine
vrafurile de amintiri
pe care le-ai dǎrâmat
din biblioteca empatiei mele.

oare tu nu ai miros sǎ simţi
aroma de rǎşinǎ întǎritǎ
a vieţii mele
trǎite în linişte
cu toate acele de brad
şi toţi câinii
care mi s-au pişat vreodatǎ la rǎdǎcinǎ?
arta de a trǎi o stǎpânesc
ca jongleurul
care habar n-are cum
reuşeşte sǎ prindǎ mingile de fiecare datǎ.
oare tu încǎ n-ai înţeles
cǎ eu mǎ pricep cel mai bine
la trucul magic de a fi eu însǎmi?

cine te crezi
tu cu aşii tǎi din mânecǎ
şi plǎmânii care au nevoie
de cercetǎri ştiinţifice amǎnunţite
înainte sǎ îşi dea consimţǎmântul
vezi-doamne informat
pentru a respira?