coarda de
chitară întinsă
mi-a zgâriat
unghiile şi urechile
de când eram
mai mică
în inima mea
decât o ureche
de ac
şi de acolo a
izvorât
pârâul de frig
roşu,
şi-a răpit
porumbei albi
drept afluenţi
forţaţi
să foşnească
precum
le fredona
vântul
prin pădurea lipsită
de copaci
care creştea
în mine.
luna a
îngroşat gluma,
a alintat
curenţii
cu un vârf de
vers
cu sens
greşit,
roşul care
curge în mine
dinainte de a
mă şti
s-a umflat,
s-a făcut fluviu
şi s-a vărsat
pe nesimţite
în oceanul
care nu îşi cunoaşte
vulcanii şi
cutremurele, ci doar
evaporarea.
invitaţia vicleană
a lunii
ascunse în spatele unui nor
prea muritor.
acum locuiesc
în coarda de
chitară întinsă
care scoate
sunete
ce te
micşorează.
No comments:
Post a Comment