tremur
când îţi aud
paşii cum se furişează pe lângă mine
şi nu se
opresc. tremur
zărindu-ţi
faţa pe care de atâtea ori, egoistă,
am folosit-o
ca pe o icoană de carne, reprezentare delicios şi revoltător
de fragilă a
siguranţei. tremur de fiecare dată când
tandreţea din
vocea ta ameninţă să îmi picure ca ceara
pe corp, pe
cord deschis, pentru că n-am avut timp să aranjăm
vazele de
emoţie în care o păstrez, aşa că acum tot alunecă de pe rafturile prost
construite
ale
trecutului, iar eu, o neîndemânatică într-ale iubirii devenite cataclism,
nu le pot
aranja de una singură, cu două braţe moi şi doi ochi încrucişaţi
şi o singură
inimă şi doar
tremur.
No comments:
Post a Comment