m-am
săturat
de
cei care vindecă pe hârtie
și
în tridimensionalul lor arămiu
doar
ucid fântâni, le lasă uscate
ca
pe niște cadavre de promisiuni
fără
să le înlocuiască măcar
cu
o sclipire în vreun colț de zâmbet
rotund.
*
am
obosit
să
îmi car vocea după mine
în
formă de păduri tropicale defrișate
ca
un pumn de oameni să audă
că,
parcă, mi-a scos sufletul o șoaptă
cât
o rană ascunsă sub armură
doar
că nu o ascunsesem
și
era țipăt
dar
numai cerneala mea
pare
suficient de albastră
să
fie plânsă
drept
sânge.
*
am
albit
ca
un soare care nu vede nicio altă cale
de
ieșire ,
am
albit de când aștept
ca
celuloza pe care mi-am (des)compus-o din rapsodia inimii
să
valoreze cât o fracțiune din celuloidul în care tu te-ai
oglindit.
No comments:
Post a Comment