portretul extraterestrei

iat-o! invizibilă,
se împiedică de sunete microscopice.

locuia într-un castel de iubire,
dar ajunsă pe pământ, al șaptetea val al vieții
i l-a făcut țăndări de spumă. surprinsă,
s-a privit în oglinda cerului, ca un ocean secat.

aproape a crezut că se transformase
într-un om defect între oameni defecți.

*

are coarne de fier
prin care simte mirosul de indiferență
al ceții.

bolnavă de gravitație, acum -
ea atrage alte lumi numai în doze mici.
nu dă dependență.

rozul său înnăscut s-a dovedit
a nu fi incurabil. doar un moft al fotonilor.

*

îi curg bale de mătase. și le trage din gâtlej
ca pe niște urlete-avortoni.

le face cadou pământenilor
crezând că aceștia îi vor putea desluși,
printre hieroglife și ani lumină,
sacrificiul din dragoste
ascuns între celulele de foc și picăturile de dezgust.

*

extraterestra vede prin păr.
recunoaște inima omului drag prin fire albe, pietre funerare
și puncte în care celălalt a rupt tăcerea, a spart regulile,
a ucis universul pentru ca să vadă
cum soarele privește înapoi către ea
chiar în timp ce apusul îi străpunge epiderma de căldură.

*

locul extraterestrei este oriunde, dar nu aici.
în niciun aici. acasă al ei s-a mutat,
din cauza zborului său nemulțumit,
într-un orizont destrămat precum cuibul rândunicii.

un departe ce mai poate doar
să șoptească.

*

ea aude prin piele.
aude doar când o doare.

aude ecoul morții
din dor de casă.

aude proprii pași
care deja au pornit
la drum.