mărunţiş

îmi golesc buzunarele
prea uşor în faţa
brizei de toamnă

de parcă nu ar conta

moneda arămie de 5 bani
în culoarea frunzelor care cad,

bancnota mototolită
de copac care nu şi-a trăit
viaţa până la ultimul inel,

bucuria mea măsurată în milimetri
pe un segment de aproape-curbă

şi inima ta, luna ce-mi dăruieşti:
a cărei mărime nu o înţeleg, dar o beau
dintre degetul mare şi cel arătător
şi mă plâng de gustul distanţei

înghiţind strălucirea prea repede,
ca şi cum nici n-ar fi existat
pentru mine în mijlocul întunericului.
ca şi cum nu m-ar îmbrăţişa dinăuntru
în fiecare clipă.

poate nu-i o idee aşa bună
să mă ofilesc ca o nebună
de la cea mai pală reflecţie a toamnei
în oglinda spartă a sufletului doamnei

şi să rimez
doar cu ceea ce crede lumea
că am

când eu sunt
de fapt bogată
într-un ţinut al viselor mărunte
împlinite în stil regesc.