lux de amănunte

uite, impresii vândute cu amănuntul
o bucată la preţul unei zile netrăite.
un adevărat chilipir, ce mai,
dacă tu oricum ţi-ai înşelat aerul
cu prospeţimea second-hand
a celulozei.

*

ne zbatem toţi
ca nişte peşti într-un acvariu pe jumătate gol.
unii avem loc, alţii nu.
unii suntem de aur
şi împlinim trei dorinţe cuiva
înainte de a muri
natural. nu ne pescuieşte nimeni niciodată
pentru că suntem cei mai valoroşi -

o pereche de înotătoare
între care se află o lume întreagă
unde răsare soarele şi se târguieşte cu luceafărul de dimineaţă
şi toate alea -
o pereche de înotătoare şi poezia libertăţii
gravată pe un cristal
care, în timp, a crescut mare
şi s-a făcut
nisip.

*

ştiu
prea multe
faţă de câte cuvinte
mi-ar face bine la ficat
să fi citit
pe feţele celor dragi
cândva, de sărbători, când am rămas singură
şi m-am iubit în mijlocul străzii cu un
pahar bun de vin spumant
pe care l-am poreclit şampanie
şi toate păreau roz, chiar dacă ştiam
că ştiu
mai mult decât mi s-a scris
vreodată.

*

noi suntem impresii
mâzgălite de un artist
care amâna să fie
Îngerul care era de fapt.
amâna iubirea cu voce tare
scriind litere cu linişte înceată.
amâna muza, cântând-o.
amâna viaţa, dăruindu-ţi-o
ţie, care acum
amâni noaptea, dovendindu-ţi curajul
în povestea altcuiva despre întuneric,
tu care ai o aventură cu mâine
în spatele de porţelan fin al lui astăzi,
tu cu dorul tău de aventură
confundându-te cu fotoliul, cu cartea şi ceaşca de cafea cu lapte.

tu, punându-ţi capăt viselor
cu o plapumă
aveai, de fapt, cea mai puţină nevoie
de încă un strat de eufemism.

*

e belşug peste tot!
ai idei de cumpărat, ai cu ce să le cumperi, ai voie să le cumperi.
dacă te pricepi, ai voie să le şi furi!
clişeele cele mai originale se nasc încontinuu
din pântecul canceros al cerului
într-un univers care se extinde şi se contractă
fără ca noi să ne oprim vreo miime de secundă
să îi observăm, ce să mai zic să-i ştergem sudoarea de pe frunte
în formă de stele căzătoare. stropi bastarzi de lumină.

ce ştim noi?
luxul de amănunte
e cea mai mare sărăcie
a omului care se iubeşte cu un pahar de vin spumant de anul nou
în mijlocul străzii
şi vorbeşte şampaniei la pertu ca să se convingă
că, deşi e beat criţă, măcar nu-i singur.