naivitate

tu, albastru-n miezul sufletului,
ai fost o aripă fără pereche
şi eu am zburat mulţumită ţie
singură. liberă.
am stăpânit vântul.

tu, luminos în cotorul fiinţei tale,
m-ai luminat
şi eu am devenit un semn de întrebare:
când ai să te arzi
până la ultima picătură de ceară
topită de căldura cu care m-ai molipsit
incurabil?

tu, ţi s-a senilizat seninătatea!
ai decis cândva
când ţi-am fost mărţişor în piept
şi te-am înţepat în inimă,
te-ai hotărât că nu mă vei fulgera niciodată
chiar dacă te-aş implora

şi contez pe asta.

fii-mi albastru în miezul sufletului,
o cârjă pentru zbor, o aripă fără înger,
un vis care-şi caută visătorul
cu ochi închişi şi suflet îngust
deşi pretinde că nu caută pe nimeni
în ochii mei de culoarea ploii.