mi-am dat toate cuvintele
unul câte unul
celor pe care i-am gǎsit
la colţuri de stradǎ,
aşezaţi pe scǎri de bisericǎ
sau stând turceşte
la uşa vreunui magazin.
mi-am netezit cuvintele
sǎ nu le facǎ bǎtǎturi în palmǎ
acestor oameni
mai bogaţi decât mine.
oameni care nu au
nevoie de mǎrunţişul
din colţurile gurii
cuiva
pentru a creşte.
şi acum?
sunt la fel de sǎracǎ,
aşa cum am început.
o hoaţǎ de bumeranguri
fǎrǎ ruşine.
o ucigaşǎ de vise--
îmi face o plǎcere aproape sadicǎ
sǎ mǎ-mbrac în negru
şi sǎ stau la capul
patului de moarte
în care zac cei sǎnǎtoşi;
sǎ zic fǎrǎ ocoliş:
visul ǎsta poate muri.
va înflori din el
realitatea.
*
îmi pare aşa rǎu.
eu v-am nǎpǎstuit pe toţi.
am pus fundǎ
la tot ce mi-am dorit vreodatǎ,
am intrat prin efracţie şi
vi le-am aşezat sub bradul de
crǎciun.
iertaţi-mǎ!
*
abia acum studiez cum
sǎ vǎ înţeleg pe fiecare
aşa cum un poet învaţǎ
sǎ scrie poezie
de fiecare datǎ când
îşi însuşeşte o limbǎ strǎinǎ.
*
ştiu.
dacǎ vǎ iubesc
nu-mi scuzǎ cu nimic
aroganţa
cu care v-am condamnat
pe voi la belşug
iar pe mine, m-am blestemat
sǎ fiu fericitǎ
numai când
norii calcǎ pǎmântul inimii mele
în picioare.
No comments:
Post a Comment