pǎcat

îmi cos viaţa
din scame reciclate

ca la muzeu
când privesc o picturǎ
postmodernistǎ:

mi se spune - „ştii,
asta-i o femeie
care a trǎit multe
turnuri-înclinate-din-pisa
şi care în sfârşit vede
cǎ poartǎ soarele
pe umǎrul drept”

şi aşa îmi torturez ochii
cu interpretǎri fasciste
şi mǎ îndoiesc
de mine însǎmi

când tot ceea ce vǎd
este

un pǎtrat cu douǎ
cǎlcâie
mâzgǎlite alandala
şi-un chip înlǎcrimat

pe care eu presupun cǎ
cineva
a lǎsat prea multe stele
sǎ îngheţe.