ritualul meu preistoric
este ca imi imprastii singura semintele
mereu in pamant infertil
si invat dansul ploii
cu pasi aproape corecti
iar cand te-am cunoscut,
tu locuiai deja intr-un tinut potrivit inimii mele,
de unde pasarile migreaza ca o forma de arta
si stiam
ca nu puteai ramane cu mine
nici daca toamna s-ar fi domesticit intre noi
si si-ar fi invatat fructele sa nu mai cada,
florile iubirii sa nu se mai ofileasca.
*
tu m-ai invitat
mai aproape de radacinile tale
decat ma asteptam
iar uneori ne tinem de mana
si zambim
de parca moartea nu ne-ar mai atinge
daca suntem fotografi destul de buni
sa prindem zborul randunicilor intr-un colt de ochi
si sa nu-i mai dam drumul.
se imprimavareaza istoria mea
incet, cu timiditatea primului ghiocel.
impreuna mangaiem mugurii de prietenie
care nici macar nu au avut curajul sa-si cerseasca viata
si asa, imorali si calzi,
inflorim.
14 aprilie 2011
No comments:
Post a Comment