crestere, a creste, eu crescand in fata ta sau acum imi implinesc luna (multumesc pentru cer)

imi petrec minutele in sanul raiului
si lunile mi le implinesc asfaltandu-mi drumul vietii

sa nu mai rabd de foame in livada de portocali
doar pentru ca in copilarie mi-au placut ciresele prea mult
si de atunci m-am imbolnavit incurabil
de cancer la suflet.

asa am ajuns eu aici:
cu talpi tari
si picaturi de roua pe moalele capului.

ma bucur ca ramai o secunda in fata mea
ca o farama de cer
care-mi intra sub unghie, sa poarte noroc
inainte de a taia panglica
si a merge mai departe.

uneori e ceata
si nu mai vad unde ma indrept,
ma imbat cu lichior de singuratate
si uit ca merg alaturi de alti pelerini
mai scunzi sau mai putin emotionati,
mai putin bogati sau mai modesti
decat mine
si asa devine usor sa nu cred
ca suntem la fel -

in aceeasi calatorie
cu destinatii diferite.

fiecare intr-o cu totul alta misiune
manati toti de un scop comun.

si uite asa, nu ma mai indragostesc de nimeni
nici cand ma las sa zambesc cu ochii inchisi pe jumatate
in mijlocul intersectiilor, cand semaforul se face verde, rosu sau alta culoare
mult mai apropiata de inima mea.

inima mea care a invatat
atatea ritmuri cate secunde.

asa ma cunosc eu pe mine, la modul conditional
si intotdeauna plina de cuvinte noi,
pronume si verbe numai bune de imprumutat.
asa invat eu - ca si cum mi-as picta cu degetele cartea inimii.
imi sfintesc pariul cu moartea
intr-o picatura de sange propriu

desi in fiecare noapte, imi visez visele la persoana a doua;
am nevoie de un erou
sa-mi explice care-i treaba cu respiratia
si de ce
ma mai obosesc sa sforai cand as putea pur si simplu sa nu mai dorm.

anul asta am iubit pe cineva pe care as putea zbiera la lume ca nu l-am intalnit niciodata
sau poate l-am intalnit intr-un colt de idee, inainte sa ma nasc.
aveam buzele crapate si ma deshidratam in livada de portocali
fiindca dumnezeu imi spusese in dimineata primei mele zile
ca eu sunt cireasa si nu se cade sa traiesc, ca mie-mi sade bine sa fiu mica
si oricum o sa mor intr-o carte clasica, pe un cantec de bach, intr-o zi cu soare
si oricum nimanui nu o sa-i pese
decat daca as ajunge sa salvez lumea.

anul asta am trait in sens invers acelor de ceasornic.
am decis sa cresc pepene intr-o buna zi
si sa rad ca o luna plina cand mi se spune
ca oricum o sa mor.
acum imi rog iubitii sa imi imprumute cuvinte noi
cu care sa-mi scriu in inima
o altfel de carte, o carte de la pagina alba
cand eu inca nu aveam titlu.

ma bucur ca te cunosc. ma bucur ca uneori imi visez visele la persoana a doua.
iti multumesc si imi sunt recunoscatoare
ca am avut de la cine sa invat
cum sa imi rasar singura soarele
si cand am nevoie de putina eclipsa in ochi,
o raza de copilarie si o silaba de incurajare.

anul asta as fi continuat sa merg in picioare,
asa ca am ales sa imi asfaltez viata
impreuna cu tine, intre doua portocale si o samanta de adevar necopt.





25 aprilie 2011