mediocrităţii

... şi într-o zi, nici nu te-a mirat

că am ajuns să măsurăm totul

în foi subţiri de ficţiune,

pe care feliem capete visătoare

de oameni care n-au închis ochii decât

după ce au tânjit şi creat mai mult

de atât.

se confecţionează câte un dumnezeu

după chipul şi asemănarea oricărui

voitor negânditor muritor

care îşi permite minutele elastice

de minciună şi pudră de dat

pe buzele înşelate de cuvintele ce ies prin ele.

pe podeaua tăcerii, stau cocoşată

sub greutatea sensului pierdut.

aici construiesc, respiraţie cu respiraţie,

un templu pentru seninătăţi şi furtuni

reale, deşi nu întotdeauna ale mele.

uneori, pun mai multe picături de sudoare

decât versuri măsurate în metafore şi bătăi de inimă -

atunci se găseşte câte un posesor de zeu-imitaţie

să mă acopere cu etichete vechi

de pe euri demult expirate şi năpârlite.

mă scufundă în arhaisme. mă botează

un nume pe care îl poate pronunţa el.

şi eu ... mă întind ca untul în dicţionar,

leneşă, autentică şi loială

tăcerii mele care permite undelor

să se formeze şi, din fluiditatea lor,

să nască alte unde.