idila

cadavrul din patul meu

are vată şi cer de ceară-n urechi

aşa că n-a auzit când a murit -

acum e un întuneric invers:

se compune pe zi ce trece.

devine tot mai greu.

cu spirit de savant ludic, îşi explorează

viitorul făcut din raze de antilumină.

descoperă mereu câte o picătură de moarte

pe unde credea că a rămas viu

şi câte o halcă de durere care îi atârnă

de unde se simţise cel mai liber.

cadavrul din patul meu

mă atrage cu ambii poli,

ca un magnet bolnav.

facem dragoste pe ritmuri de marş funebru

în cinstea celei ce m-am păcălit că eram

când radia de viaţă reflexia mea în ochii

cuiva.

bucata de carne expirată şi vis rânced

pe care o ţin în braţe

strâns, ca şi cum altfel aş cădea ireversibil

în miezul meu de nucă necoaptă,

călcată deja-n picioare,

miroase a somn şi a trecut plăcut

- cât timp închid ochii destul de repede

să nu văd cum mi se târăsc

viermii lacomi ai ruşinii

în inimă ...