cerul în cușcă se transformă în mare,
mărginit de măreție, nisip și sare.
înoată peștii de nor între propriile valuri
de seninătate tulburată
și zbor de cretă șters cu piciorul
unui gând ilogic, de altă dată ...
incoerențele se aștern pe asfalt, în loc de zăpadă.
asfaltul e inima mea sculptată din piatră,
niciodată destul de disciplinată
încât să se cristalizeze.
acum? acum e un pui de întuneric
care crește în vezica urinară a timpului
trecut, dar nicidecum trăit
până la capăt.
No comments:
Post a Comment