după mii de morți mici, îți trebuie mult talent ca să nu devii poet

... deci moartea nu-i o jucărie 

pe care s-o strici și repari oricând

că s-a supărat ăla micu’ din tine

fiindcă atunci când îi venea rândul, 

s-a terminat iubirea

și indiferent cât ar fi încercat părinții,

îi puteau da doar acadele și bancnote de valoare mică

în loc. 

*

origami 

din trăiri

în loc de hârtie -

le poți dezdoi,

le poți înțelege

cerneala cu care s-au infectat

de le-au apărut bășici de cuvânt 

pe pielea-celuloză -

dar ele nu vor mai fi niciodată

foaia netedă de alb și timp

dinainte de a fi plâns 

prin degete de artist.

*

ai apucat să strigi

poeziile maeștrilor

din pieptul tău plin de găuri, 

înainte să fi înțeles

metaforele ascunse în spatele sunetelor -

ai rănit liniștea din tine.

cu un fir de floare, atât.

acum mai poți tăcea doar

bolnav, la pat, în pântecul singurătății.

*

și aici este ilegal să plângi

- dar nu te vede nimeni.

ți-ai scos ochii 

cu numele ascuțit al unui străin căruia nu-i păsa

într-o zi cu ceață

când încercai să te convingi

că tu poți vedea clar.

*

nu, moartea nu-i o jucărie, 

dar ce altceva să-ți fi spus ție însuți

când te-ai trezit că aveai brațe din plastic

care nu se îndoiau de la cot

și străinul care încerca să învețe despre viață

te-a înșfăcat de cap și a pornit 

cu tine într-o singură mână

spre groapa de gunoi?