i.
vin peste mine
valuri domino
o dată cât un oftat al lunii modeste
şi data următoare cât lăcomia soarelui
cu os de nori între dinţi
şi urlet de om cu suflet bun în zâmbet.
mă înec în apele trădătoare
care curg pe lângă mine ca şi cum nici nu aş fi fost.
înotul îmi uită corpul ca pe o tradiţie desuetă
în vreme de război cu zeii de sare ai oceanului.
la vreme de furtună, ce provocare
să respir!
ii.
nimic.
un vid cald ca uterul unei mame imune la iubire.
aerul este o radieră şi totul se şterge ...
de la cel mai mic oftat până la cea mai oceanică lacrimă.
obrazul meu devine o dună de nisip.
nimic.
nimic prea mult.
doar setea surdă cu care m-am obişnuit.
doar dorul care nu mai doare la înălţimea timpului -
pentru că, între atâta nisip, îmi amintesc
fir cu fir, cât de piatră a fost sufletul meu
ca să ajung astăzi aici.
No comments:
Post a Comment