scurg vulcanul din suflet
picătură de lavă
cu picătură de
lavă
până când din el
creşte
o bucurie simplă
de sevă.
aşa înfloresc
miracolele
ca nişte păpădii
care,
neştiindu-şi locul,
îşi lansează în
vânt
seminţele de
lumină
când îmi asum
responsabilitatea
să răsar.
ce surpriză, când
sufletului meu (h)rănit
aerul îi răspunde cu verde.
ce artă, a zâmbi
până când
ochii îmi sunt
doar tulpini
către mugurii de
iubire
şi Văd, în
sfârşit,
picăturile de
lavă
în loc de vulcan.
No comments:
Post a Comment