te extirp ca pe o tumoare canceroasă din sânul pământului.
o arătare cu miros de moarte, eşti la o stea distanţă de rai
şi te plângi de strălucire, dârdâi pentru că ai strălucit
până ai stors şi ultima picătură de frig din corpul tău putrezind.
acum eşti o căldură soră cu soarele, dar soarele din ochii tăi
s-a transformat în simplu foc. oamenii de rând ţi-au aflat secretul
şi, de ruşine, te-ai făcut pitică albă
acolo, în exil, în raiul unde picior de călător n-a călcat
şi glas de prieten nu şi-a petrecut vremea de tăcere
să te asculte.
6 aprilie 2014
No comments:
Post a Comment