oglindă, oglinjoară

oglindă, oglinjoară,
cine-i cea mai transparentă din ţară?

urechile ei vitrege
şi buzele lui grăbite
au dansat salsa
şi le-a luat foc iubirea.

gropi peste tot.
suflete avortate,
nerostite
sau pronunţate
moarte
înainte de bună ziua.

ea suferă de
guturai furie
şi întruna tuşeşte
cuvinte ascuţite

pentru că el nu
se mai vindecă de
pojar respingere
şi o umple de bube
pe trecutul ei delicat
când nu s-a cunoscut
pe sine cu adevărat.

se îmbolnăvesc amândoi
de lanţuri nevăzute.
ea crede că i-ar sta
mai bine îmbrăcată
în cer, cu o bretea asortată
de nori
decât cu domnul soare
indiferent
în aproape fiecare
29 februarie din viaţa ei.

pare un labirint fără sfârşit,
când deodată, rebelă,
de-a v-aţi ascunselea ...

oglindă, oglinjoară,
cine-i cea mai transparentă din ţară?

şi oglinda-i şopteşte
ca un ecou, cuvinte
ieşite din ou
dulci-amare:

transparenţi sunteţi acum.
un buchet de voci împreunate.
o strângere de lumini în loc de mâini.
patru coate alăturate
tocite de atâta scris şi rescris
cele trei poveşti: a ta, a sa
şi a amândurora.

oglinda ştie
că el i-a scris în ochi soarele
chiar dacă, de trei ori în patru ani,
sub pleoape încărcate de cearcăne,
ea parcă nu îi simte căldura subţire
când ei îi e frig şi-i e 29 februarie
de toţi şi de toate.