cumul

se adunǎ
din ce în ce
mai mult
parfum
în spatele florilor

şi îmi ud
lumea interioarǎ
cu foc
sǎ creascǎ mare,

dar oare cum
sǎ dau la o parte
trandafirii cei mai sfinţi
şi sǎ mǎ pun în loc
pe mine îmbrǎcatǎ în câteva silabe
ca o grǎdinǎ japonezǎ?

aroma
este mai mult
decât buchete de flori
aruncate la nunţi
dupǎ care te îmbeţi cu aerul
şi nu mai şti cum
sǎ respiri ca sǎ însemne încǎ
din ce în ce
mai mult.

da, da, cunosc pǎmântul
cu mâinile mele ca nişte pietre erodate
de bucurie.
da, da, am coborât
în miezul de noroi al raiului

şi habar n-am avut
ce altceva
sǎ aduc înapoi
ca suvenir
decât asta.

cum sǎ pun întrebǎrile
fǎrǎ sǎ ştiu niciun rǎspuns?
oare chiar este cel mai bine
pentru cǎsnicia fericitǎ
dintre poezie şi viaţǎ

ca ceul şi cumul
sǎ se ţinǎ mereu de mânǎ?

oare?